Corectarea Culorii in Make Up

Corectarea Culorii in Make Up este un topic interesant pentru multe dintre noi. De ce? Pentru simplul fapt ca toate avem imperfectiuni pe ten, imperfectiuni care pot fi corectate cu succes, daca intelegem teoria culorii si cum putem face culorile sa lucreze pentru noi. Initial, acest subiect era dedicat exclusiv make-up artistilor, dar azi e de interes pentru oricine vrea sa isi realizeze un machiaj reusit.

Corectarea Culorii in Make Up este o etapa care se realizeaza inainte de a aplica fondul de ten si anticearcanul. Culorile nedorite care apar pe fata (ex. cearcane, roseata, hiperpigmentari) se neutralizeaza cu produse corectoare de culoare si abia pe urma se aplica produsele de acoperire (ex. fondul de ten, anticearcanul). Daca este realizata corect, corectia de culoare va duce la un machiaj net superior fata de situatia cand acoperim doar cu fond de ten si anticearcan. Diferentele vor fi cu atat mai mari, cu cat „imperfectiunile” sunt mai evidente.

Pentru a intelege cum functioneaza corectarea culorii, ne reintoarcem la roata culorilorRoata culorilor, cercul culorilor sau discul culorilor este o reprezentare grafica a culorilor care cuprinde un triunghi de culori primare (rosu, galben, albastru), intre ele fiind combinatii de culori primare cunoscute ca si culori secundare (portocaliu, verde, mov), si combinatii ale acestora rezultate din tranzitia dintre culori, asa numitele culori tertiare (rosu portocaliu, rosu violet, galben verzui, galben portocaliu, albastru violet sau albastru verzui).

 

Chic Book Color Wheel.jpg

 

Teoria culorii sugereaza ca pentru a anihila / corecta orice culoare trebuie sa o acoperim cu perechea ei de la polul opus din roata culorii. Culorile complementare se neutralizeaza reciproc. De exemplu, cearcanele vinetii, albastre pot fi corectate cu un corector portocaliu. De asemenea, roseata pielii poate fi estompata cu un corector de culoare verde. Pentru a intelege cum functioneaza exact corectiile coloristice, vom lua fiecare corector de culoare si vom detalia pe caz concret. Am folosit spre exemplificare corectoarele de la Urban Decay din magazinele Sephora, pentru faptul ca sunt produse de calitate si sunt disponibile pe culori separate. Majoritatea dintre noi au unul sau maxim doua aspecte de corectat, iar paletele de corectare includ toate nuantele, fiind indicate mai mult make-up artistilor.

Corectorul de Culoare Galben

Yellow

 

Corectorul de culoare galben se foloseste pentru a neutraliza portiunile vinetii de ten, ca si cearcanele inchise (cele albastrui nu cele maronii), vanataile, venele vinetii, etc. Galbenul nu numai ca neutralizeaza aceste nuante, dar adauga un plus de luminozitate. In lumea make up-ului este celebra pudra Ben Nye in nuanta Banana, o pudra galbena pe care make up artistul Ben Nye o aplica lui Kim Kardashian sub ochi pentru a crea luminozitate intregului sau machiaj. Atentie insa, aplicarea acestei pudre are succes pentru tenurile cu subtonalitate calda. Celebra Banana Powder poate arata ridicol pe un ten cu subtonalitate rece.

Corectorul de Culoare Portocaliu

Orange

Corectorul portocaliu este prietenul tenurilor medii, maslinii si creole, care sunt foarte frumoase, dar vin deoseori cu dezavantajul unor cearcane maronii, inchise sau a unor hiper pigmentari (pete de culoare mai inchisa). Portocaliul va estompa frumos aceste zone, cu conditia sa fie aplicat doar pe ele. Orice corector de culoare nu trebuie sa depaseaza zona care o corecteaza, atfel rezultatul obtinut nu va mai fi uniform. Un corector reusit din aceasta gama este produsul Erase Paste de la Benefit.

Corectorul de Culoare Roz

Pink

Corectorul de culoare roz / roz somon este o varianta mai potolita a celui portocaliu, pentru a estompa cearcane mai putin pronuntate, zone mai putin pigmentate, si in general pentru a da luminozitate pielii. Orice machiaj reusit se bazeaza pe crearea unei zone luminoase sub ochi, care da instant impresia de fata intinerita si odihnita.

Corectorul de Culoare Verde

Green

Cele mai intalnite situatii care necesita corectie sunt cele in care avem zone rosii pe fata, cauzate de piele iritata, venectazii vizibile in zona nasului sau a obrajilor, inflamatii, cosuri, urme de acnee, etc. Corectarea acestor zone rosii se face cu un corector de culoare verde, care va neutraliza rosul, uniformizand culoarea tenului. Un ten iritat pe suprafata mare poate beneficia si de un primer / bb cream cu nuanta verzuie care va acoperi toata roseata. Daca e aplicat corect, rezultatul trebuie sa arate ca o piele sanatoasa cu un colorit uniform, pregatita pentru a primi fondul de ten si restul produselor de machiaj.

Corectorul de Culoare Mov

Purple

Un ten galbui, lipsit de stralucire poate renaste complet daca este corectat cu un corector mov. Acesta va anihila nuanta galbuie, creand o stralucire aparte. Petele galbui se corecteaza local cu corector, iar pentru o suprafata mai mare, un primer / bb cream cu nuanta mov va face minuni in obtinerea unui ten uniform in nuanta de piele curata, tanara si sanatoasa.

Aplicarea corectoarelor de culoare se realizeaza cu mana sau pensula. Multe persoane refera degetele intrucat dozeaza mai usor produsul si il aplica mai uniform prin tapotare. O data realizata corectia de culoare, aplicarea fondului de ten, a anticearcanului si a oricaror altor produse de machiaj se va face cu finete pentru a nu deplasa corectiile de culoare.

O recomandare de final: corectoarele de culoare sunt necesare doar in cazul defectelor mari si cel mai probabil la machiaje de ocazie, care sa justifice efortul si timpul suplimentar necesar. Cu siguranta, nu e necesar sa ne transfomam in mascote si sa aplicam corectoare pe toate zonele fetei, doar de dragul corectiei de culoare :-). De asemenea, pentru machiaje de ocazie (ex. machiaj de mireasa) este mereu indicat o proba de machiaj insotita de fotografii cu / fara blitz pentru a vedea cum arata machiajul in fotografii. Nu vrem ca peste ani si ani cand ne uitam la albumul de nunta, tot ceea ce vedem sa fie niste pete inestetice aparute din dorinta excesiva de a ne corecta… Pana la urma, perfectiunea e o iluzie.

Roata culorilor

600px-RBG_color_wheel.svg
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Color_wheel

 

Roata culorilor, cercul culorilor sau discul culorilor este o reprezentare grafica a culorilor care cuprinde un tringhi de culori primare (rosu, galben, albastru), intre ele fiind combinatii de culori primare cunoscute ca si culori secundare (portocaliu, verde, mov), si combinatii ale acestora rezultate din tranzitia dintre culori, asa numitele culori tertiare (rosu portocaliu, rosu violet, galben verzui, galben portocaliu, albastru violet sau albastru verzui).

Roata culorilor explica formarea culorilor prin amestec, mai precis cum se combina culorile si din ce rezulta fiecare nuanta, ceea ce ajuta foarte mult la alegerea cu gust a combinatiilor de culori in tinutele vestimentare.

Aici gasiti mai multe poze cu roata culorilor: